Ce este anxietatea de sănătate?
Anxietatea de sănătate presupune o preocupare intensă legată de posibilitatea de a avea sau de a dezvolta o boală gravă. Gândurile pot persista chiar și atunci când evaluările medicale sunt liniștitoare sau când simptomele fizice au explicații benigne.
Persoana poate interpreta senzațiile obișnuite ca semne ale unei boli, poate căuta frecvent informații medicale sau poate evita consultațiile din teama unui diagnostic.
Poate ți se întâmplă și ție…
„Am primit rezultate bune, dar tot nu mă pot liniști.”
„Dacă medicii au omis ceva?”
„Simt ceva diferit în corp și nu mă pot opri din a mă gândi la asta.”
Dacă aceste gânduri îți sunt familiare, poate fi util să observi cât de mult timp îți ocupă și cât de mult îți influențează viața. Scopul nu este să ignori sănătatea, ci să găsești un echilibru între grija justificată și teama persistentă.


